Un mort şi trei răniţi grav într-un accident de circulaţie produs în Vâlcea

Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața și alți trei au fost grav răniți și au ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea, în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă spre duminică noaptea, la cota 1.600, pe drumul Horezu - Vârful lui Roman.
Iulian Tudor
21 iun. 2015, 08:41
Un mort şi trei răniţi grav într-un accident de circulaţie produs în Vâlcea

„Sâmbătă spre duminică, C. Andrei de 20 de ani din Vaideeni, în timp ce conducea pe drumul Horezu — Vârful lui Roman, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. Din păcate, T. Adrian de 26 de ani din Horezu a decedat pe loc iar alți trei pasageri au ajuns cu răni grave la Spitalul de Urgență din Râmnicu Vâlcea. Au fost recoltate probe de sânge și se fac cercetări sub aspectul uciderii din culpă și vătămare corporală”, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Drumul, în lungime de 8 km., care urcă la cota 1600, la stațiunea Vârful lui Roman, nu este asfaltat iar când condițiile meteo sunt nefavorabile se circulă cu dificultate pe serpentine.

Citeşte şi ACCIDENT GRAV în Braşov. O persoană şi-a pierdut viaţa, alte patru au fost rănite

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Partenera de afaceri a lunetistului lui Călin Georgescu, implicată într-un dosar de partaj. Ce avere uriașă are femeia care are legături cu militarii ceceni
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
Playtech.ro
Salarii de 7200 de lei pe lună pentru românii fără studii superioare! Loc de muncă garantat de stat
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Faianța din bucătărie, un coșmar. Așa o faci lună rapid. Soluții testate
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
„Domnul Prigoană trăiește liniștit la Cluj”. Anunțul făcut de Adriana Bahmuțeanu
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Rusia, intermediar între SUA și Iran pentru probleme nucleare
MediaFlux
Donald Trump se adresează marți Congresului, pentru prima dată în acest mandat! Anunțul președintelui SUA pentru americani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă