Un moştenitor secret al lui Whitney Houston ar putea moşteni 20 de mil. de euro din averea artistei

Un fiu "secret" al lui Whitney Houston, Nick Gordon, crescut de cântăreaţă, dar care nu a fost adoptat oficial, va moşteni, cel mai probabil, o parte din averea de 20 de milioane de lire sterline pe care artista a lăsat-o moştenire.
Romania TV
26 feb. 2012, 11:40
Un moştenitor secret al lui Whitney Houston ar putea moşteni 20 de mil. de euro din averea artistei

Cântăreaţa, care a murit în urmă cu două săptămâni, la vârsta de 48 de ani, l-a luat pe Nick Gordon, pe când acesta era copil, să-l crească în locuinţa sa din Atlanta (Georgia), pentru a-l scoate dintr-un mediu viciat. Deşi nu l-a adoptat niciodată oficial, l-a tratat întotdeauna ca pe propriul fiu.

Nick, în vârstă de 22 de ani, este foarte apropiat de fiica vedetei, Bobbi Kristina, şi îi spunea cântăreţei „mamă”.

Deşi Whitney Houston a dat o mare parte din averea sa pe droguri şi alcool, se pare că moştenirea pe care a lăsat-o în urmă valorează aproximativ 20 de milioane de lire sterline.

„Nick a făcut parte din familie. (Whitney, n.r.) l-a iubit atât de mult cât îşi poate iubi o mamă copilul. Dacă toată averea va fi moştenită de Bobbi, pentru că aşa scrie în testament, este pentru că, probabil, ea a scris acest testament înainte să îl aducă pe Nick în familie”, a declarat o sursă pentru The Sun.

„Dacă aşa va sta situaţia, Bobbi va avea grijă de el, pentru că mama sa şi-ar fi dorit ca ea să îl trateze ca pe un frate”, a spus aceeaşi sursă.

După moartea cântăreţei, Nick a scris pe pagina lui de Twitter: „Să te odihneşti în pace. Îţi mulţumesc pentru sprijin. Legenda ta va dăinui”.

Whitney Houston a murit pe 11 februarie. Cântăreaţa a fost descoperită moartă în cada din camera ei de hotel din Los Angeles. Autorităţile americane nu au anunţat deocamdată cauza decesului.

Pe parcursul unei cariere de peste 30 de ani, în care a devenit una dintre cele mai admirate şi mai influente cântăreţe din lume, Whitney Houston a câştigat, printre altele, şase premii Grammy, 30 Billboard Awards şi 22 American Music Awards. Succesul de pe scenă a început însă, în anii 1990, să fie umbrit de tot mai multe probleme în viaţa personală. În ultimii zece ani, viaţa cântăreţei a fost dominată de abuzul de droguri şi încercări eşuate de a se trata în clinicile specializate contra dependenţei.

Cântăreaţa a fost înmormântată duminică, lângă locul de veci al tatălui ei, în cimitirul Fairview din Westfield, în cadrul unei ceremonii private.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai