Bărbatul lucra într-o lutărie din localitatea Golăeşti, judeţul Iaşi, iar la un moment un mal de pământ s-a prăbuşit peste el, acoperindu-l în totalitate.
La faţa locului s-au deplasat pompierii voluntari din comună, dar şi angajaţi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.
Totodată, în zona respectivă a fost trimis şi elicopterul SMURD de la Iaşi.
Bărbatul a fost scos de sub pământ şi a fost resuscitat timp de o jumătate de oră de către medici.
„El a răspuns manevrelor de resuscitare, după care a fost adus cu elicopterul SMURD la Spitalul «Sfântul Spiridon» din Iaşi. Pacientul este în stare critică, în comă profundă. El urmează să fie supus în cursul serii unor investigaţii medicale complexe”, a declarat, marţi, pentru Mediafax, medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.
Citeşte şi Băiat de opt ani, prins cu picioarele într-un utilaj agricol