Un bărbat de 56 de ani, muncitor la o societate comercială, a fost grav rănit, suferind arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, după ce s-a electrocutat în timp ce lucra la un panou electric în incinta unei firme din Ploieşti.
Bărbatul, care a suferit arsuri foarte grave, a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti însă, întrucât starea lui era critică, a fost transferat la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova şi procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti au deschis o anchetă în acest caz.