Val de cutremure în apropierea României. După seismele care au zguduit în ultimele zile România și Turcia, un alt cutremur puternic s-a produs în zona Balcanilor.
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a fost înregistrat joi, în Croația, la 10:47 a.m. (ora locală), la o adâncime de 10 kilometri. Epicentrul cutremurului a fost pe insula Krk și s-a simțit în capitala Zagreb.
Două cutremure au fost înregistrate, joi dimineaţă, în sud-estul Bulgariei, indică Institutul Naţional de Geofizică, Geodezie şi Geografie din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţe.
Cutremurele s-au produs în zona oraşului Topolovgrad, la graniţa dintre regiunile Iambol şi Haskovo şi au avut o magnitudine de 3, respectiv 3,2 grade pe scara Richter. Ambele au fost cutremure de suprafață, producându-se la o adâncime de doar 9 kilometri, potrivit Rador.
De asemenea, în Turcia, în ultimele 6 ore, s-au produs patru cutremure cu magnitudine peste 4.