Un nou scandal în educaţie: „Fondul şcolii va reapărea”

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar au criticat decizia Consiliului pentru Finanţarea Învăţământul Preuniversitar de a aloca mai puţin bani acestui domeniu. 
Romania TV
14 ian. 2020, 13:51
Un nou scandal în educaţie:

Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiior de Părinți din Învățământul Preuniversitar condamnă, printr-un comunicat comun trimis către presă, modul în care s-a desfășurat ședința Consiliului pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) din 14 ianuarie, în cadrul căruia reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării și reprezentanți ai inspectoratelor școlare județene au legitimitat subfinanțarea învățământului preuniversitar. Aceștia au votat pentru creșterea cu doar 4,5% a costului alocat bunurilor și serviciilor, în raport cu 13,5% – coeficientul dedicat resursei umane din învățământ.

„Ne manifestăm regretul asupra modului în care a fost organizată întrunirea a acestui for – practic, a fost vorba de un vot formal, care nu permitea plierea finanțării de bază pe nevoile reale din sistemul educațional. Ne aflăm în continuare în incapacitatea de a stabili un cost standard per elev care să contribuie la creșterea calității din mediul educațional, întrucât Legea bugetului de stat a fost aprobată înainte de întrunirea CNFIP. În continuare, opinia partenerilor sociali a fost în minoritate față de ceea ce s-a susținut prin linia politică, fapt care a permis menținerea unui sistem subfinanțat”, se spune în comunicat.

Elevii și părinții spun că la întâlnirea de la Ministerul Educației trebuia să participe și un reprezentant al Ministerului de Finanțe. Creșterea propusă de minister este una formală care nu acoperă cheltuielile reale și care „îi obligă pe părinți să suplimenteze finanțarea din școli prin metode ilicite, precum fondul școlii”. „Mai mult decât atât, considerăm că la ședință trebuia să fie prezent și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, care să explice reprezentanților categoriilor sociale implicate în actul educațional de ce în Legea bugetului de stat nu se regăsește finanțarea complementară destinată școlilor, prin sume defalcate din TVA. Reprezentanții elevilor și părinților sunt profund dezamăgiți de modul în care s-a desfășurat această întrunire lipsită de un fond real și a modului în care se organizează finanțarea de bază pentru Educație, în general”, se arată într-un comunicat comun al celor două instituții.

„Din păcate, ședința de astăzi este o situație de deja-vu, una în care societatea civilă nu are posibilitatea să definească un cost standard real care să ajute la dezvoltarea sistemului educațional”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Satul care a devenit o destinație turistică foarte căutată. Se datorează totul acestor animale
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
Playtech.ro
Actul care trebuie ridicat de pensionari până pe 15 aprilie dacă vor să ia ajutorul de la stat. E un mare beneficiu
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Taxa pe câine, într-un oraș din România. Locuitorii sunt foc și pară
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Schimbări majore la sistemul de pensii: Care este noua formulă de calcul
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea peste tot în România. Primăriile trebuie să decidă. Mircea Fechet: Suntem obligaţi!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
David Popovici bate record după record. A câștigat titlul în proba de 50 de metri liber
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda