Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt a anunţat că începând de marţi, 1 octombrie, la conducerea Poliţiei Caracal au fost împuterniciţi în funcţia de şef Codruţ-George Florescu şi în funcţia de adjunct al şefului, subcomisarul Ionuţ Damian Mârzacu.
Codruţ-George Florescu este al treilea şef al Poliţiei din Caracal în ultimele trei luni. Fostul şef Nicolae Mirea a fost schimbat din funcţie după izbucnirea scandalului privind modul în care au acţionat poliţiştii în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu. Mirea a fost înlocuit de Costel Ghimiş, iar acesta s-a pensionat începând cu 1 octombrie.
Codruţ-George Florescu a fost anterior şef al Poliţiei oraşului Drăgăneşti-Olt, iar Ionuţ Damian Mârzacu a fost şef al Poliţiei Dăneasa.
De asemenea, Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul instituţiei este condus începând din 20 septembrie de comisarul şef Adrian Gabriel Mladin, care a condus anterior biroul de Supravegheri Judiciare.