Un nou suspect în cazul crimelor de la Iaşi. Potrivit unor surse apropiate anchetei, un angajat al SRI a depus mărturie că a văzut un individ care urmărea vila unde a avut loc dubla crimă de la Iași.
Cel de-al doilea potențial suspect în ceea ce privește dublul asasinat ar fi plecat din zonă când a constatat că este urmărit, scrie BZI.ro. Suspectul ar fi fost văzut de două ori în cursul zilei de 9 decembrie 2021, o dată la prânz, iar, a doua oară, după-amiază.
„În cadrul dosarului au fost audiate zeci de persoane. Printre acestea se regăsește și un angajat al SRI. Acesta a susținut că, pe data de 9 decembrie 2021, pe aleea de acces către vila din Moara de Vânt a văzut un bărbat îmbrăcat cu o haină de culoare închisă, cu glugă prevăzută cu puf sau blană, pantaloni maro sau kaki largi”, au precizat sursele citate.
Angajatul SRI ar fi susținut că individul care se afla lângă vila din Moara de Vânt avea o constituție robustă și trăsături care nu seamănă cu cele ale studentului canadian de origine marocană Ahmed Sami El Bourkadi.
„Martorul mai susține că a văzut un bărbat de 1,70 – 1,75 metri înălțime, îmbrăcat ca pentru schi, cu gluga în cap, iar haina îi ajungea până la genunchi”, au mai subliniat sursele amintite.
Între timp, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis cererea de prelungire a arestării în cazul lui Ahmed Sami El Bourkadi. Avocata Raluca Andrei, cea care îl reprezintă pe suspect, a susținut că a contestat decizia.
Zilele trecute, la Iași au ajuns rezultatele ADN parțiale solicitate de anchetatori la București.
„În una dintre urme erau evidenţiate 4 profile ADN diferite. Două erau ale victimelor, Ioana Vanesa Burlacu şi iubitul ei, Youssef Jniyah. În cazul altor două dintre aceste profile genetice nu s-a putut stabili cu exactitate ale cui sunt. În aceeaşi pantofi sport au fost descoperite şi urme de produs petrolier, acelaşi combustibil cu care s-a încercat incendierea vilei din Moara de Vânt”, au afirmat surse judiciare.
La mijlocul lunii decembrie 2021, oamenii legii din Iași au fost anunțați de rudele tânărului marocan Youssef Jniyah că acesta nu a revenit la Bruxelles. Anchetatorii au efectuat cercetări și au ajuns la vila închiriată de marocan pe strada Moara de Vânt. Acolo, anchetatorii ieșeni au dat peste un tablou de groază. Ioana Vanesa Burlacu și Youssef Jniyah erau morți în același pat.
Cei doi tineri aveau trupurile sfârtecate cu zeci de lovituri. După ce tinerii au fost uciși, autorul ar fi încercat să incendieze vila, însă nu a reușit. Mai apoi, polițiștii au ajuns la Ahmed Sami El Bourkadi, studentul canadian de origine marocană bănuit de comiterea dublei crime. Ulterior, acesta a fost prins în Italia şi a fost adus la Iaşi.