CINCI incidente în 24 de ore la Tarom: O nouă cursă, cu ÎNTÂRZIERE, iar o alta ANULATĂ UPDATE

Cursa Tarom Bucureşti-Iaşi care urma să decoleze, vineri, la ora 17.20 de pe Aeroportul Otopeni, a fost anulată, potrivit programului de zboruri afișat pe site-ul Companiei Naționale Aeroporturi București. Unul dintre pasageri susţine că reprezentanţii companiei nu au oferit nicio explicaţie pentru acest fapt. În total, ultimele 24 de ore, cinci curse ale companiei Tarom au fost amânate sau au ratat decolarea din cauza unor probleme tehnice. Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a demarat o investigație. 
Iulian Tudor
14 oct. 2016, 16:06
CINCI incidente în 24 de ore la Tarom: O nouă cursă, cu ÎNTÂRZIERE, iar o alta ANULATĂ UPDATE

Tot vineri, cursa companiei Tarom București – Munchen a decolat cu o întârziere de o oră și douăzeci de minute. Aeronava era programată să decoleze la ora 17,10, însă a zburat de pe Otopeni la 18.30.

De asemenea, vineri, aeronava Tarom cu destinația Timișoara, prevăzută să decoleze la ora 12:40, cu 57 de pasageri la bord, a zburat cu o întârziere de o oră și cincizeci de minute din cauza defectării unui difuzor de la bordul aeronavei. 

Problemele la cele trei zboruri de vineri ale companiei Tarom, vin după ce joi, alte două curse ale compania Tarom au fost anulate sau întârziate.

Astfel, joi seară, un avion Tarom, cu destinaţia Iaşi, a ratat decolarea de pe Aeroportul Otopeni din cauza unei probleme tehnice. Aeronava a fost întorsă de la capătul pistei şi readusă în zona terminalului. Pasagerii au fost invitaţi să coboare din avion.

Tot joi, un alt avion al companiei Tarom, care trebuia să ajungă în Satu Mare, a fost întors din drum după 15 minute de la decolarea de pe Aeroportul Otopeni, pentru că trenul de aterizare nu a putut fi retras.

Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a demarat o investigație în cazul cursei Tarom București – Iași, care urma să plece de pe aeroportul Otopeni joi, la ora 20,35, și a ratat decolarea, a declarat, vineri, directorul general al agenției, Nicolae Stoica.

„Au fost mai multe decolări și întoarceri, însă noi investigăm doar cazul TAROM București — Iași. Este vorba despre o investigație și nu o anchetă, pentru că ancheta presupune găsirea vinovaților, iar noi vrem să ne dăm seama de ce s-a ratat decolarea. În cadrul investigației avem în vedere mai multe componente: și procedurile de pe aeroportul Otopeni și cum a acționat pilotul, deci nu e doar TAROM”, a precizat șeful CIAS.

Nicolae Stoica a ținut să sublinieze că pasagerii TAROM pot călători în siguranță, existând foarte multe cazuri de întreruperi de decolări sau ratări ale aterizării, care nu intră în sfera evenimentelor ce se investighează.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Creștin-democrații câștigă alegerile legislative din Germania: Friedrich Merz va fi viitorul cancelar
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!