Un opossum a provocat alertă în metroul din New York

Alertă cu "pasager suspect", dis-de-dimineaţă, în metroul newyorkez, care, în ultima vreme, a avut parte de tot soiul de episoade inedite, de la invazia şoarecilor şi a şobolanilor, până la naşterea, miercuri, a unui bebeluş.
Romania TV
19 ian. 2012, 09:59
Un opossum a provocat alertă în metroul din New York

Era puţin trecut de ora locală 4:30, vinerea trecută, când prin staţie, într-o garnitură de metrou din Manhattan, s-a auzit alertă cu „pasager suspect” la bord. Alerta conţinea şi informaţia că „suspectul face mişcări bruşte”. Apoi, suspectul a fost identificat şi localizat : era un opossum, care se refugiase sub un şir de scaune de metrou, în apropierea radiatorului din care emana un aer cald.

Puţinii călători care se aflau la ora aceea în metrou au fost evacuaţi, iar echipele de intervenţie special echipate au sosit la faţa locului pentru a scoate marsupialul de sub scaune. Traficul la metrou a fost oprit pentru vreo 20 de minute, cât a durat operaţiunea, într-o staţie din Manhattan.

Deşi metroul newyorkez nu are încă registre de evidenţă a animalelor -„pasagerii suspecţi” –  care îl frecventează, cei care lucrează acolo au povestit o istorie orală a acestor cazuri. La capitolul şoareci şi şobolani nu mai e loc de mirare sau comentarii, pentru că aceste rozătoare sunt nelipsite din toată reţeaua de metrou. Ele ajung frecvent să călărorească în metrou, strecurându-se înăuntru mai ales când garniturile staţionează la cap de linie.

Un lucrător „veteran” de la metrou a spus că nu îşi aminteşte să fi auzit vreodată că un opossum a ajuns acolo, dar aflase în schimb despre incursiunea unor ratoni, care stăteau agăţaţi de platforma metrourilor din Bronx.

Veteranul povesteşte că în anii ’80, metroul newyorkez fusese invadat de pisici, dar că acestea preferau tunelurile, şi nu garniturile de tren, pentru că în tuneluri şobolanii erau mai uşor de găsit.Metroul este vizitat şi de porumbei în Rockaways, o zonă mai apropiată de plajă.

 

 

 

 

 

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu semnezi amenda primită în trafic. Avertismentul Poliţiei Rutiere
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bolojan: „Nu pățești nimic dacă stai într-un avion de linie cu echipa ta. E o chestiune de normalitate”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Operațiune sub steag fals, pregătită de Rusia în România. Legătura cu Călin Georgescu
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Vladimir Putin își dorește armistițiu în Ucraina! Cu ce condiții vine liderul de la Kremlin pentru a pune capăt războiului
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Decizie în Guvern pentru pensionari! Măsura care viza seniorii din România, amânată până la finalul anului 
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște