Un pastor american a fost arestat în timp ce încerca să distrugă MII de EXEMPLARE din Coran

Pastorul american Terry Jones a fost arestat miercuri în Florida în timp ce se pregătea să ardă 2.998 de exemplare de Coran, cu ocazia marcării a 12 ani de la atentatele de la 11 septembrie, scrie publicaţia Orlando Sentinel.
Romania TV
12 sept. 2013, 06:18
Un pastor american a fost arestat în timp ce încerca să distrugă MII de EXEMPLARE din Coran

Terry Jones, în vârstă de 61 de ani, a fost încarcerat la Mulberry, lângă Tampa, în Florida (sud-est), şi a fost inculpat pentru transportarea ilicită de carburant şi deţinere de arme de foc, scrie cea mai importantă publicaţie din regiune.

În momentul arestării, pastorul se afla la volanul unei camionete cu remorcă, în care se afla un grătar plin cu exemplare de Coran îmbibate în kerosen, scrie Mediafax citând AFP.

Pe site-ul său, controversatul pastor Jones a anunţat că intenţiona să ardă miercuri 2.988 de exemplare ale acestei cărţi considerate sfinte de către musulmani, în zona Golfului Tampa, ca un omagiu adus victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Citeşte şi Şapte copţi şi un pastor american, condamnaţi la moarte în Egipt pentru filmul Inocenţa Musulmanilor

El a fost arestat în compania pastorului Marvin Sapp, cu doar câteva minute înainte de a-şi pune planul în aplicare, precizează Orlando Sentinel.

În iulie 2010, pastorul a atras atenţia după ce a ars pagini de Coran cu ocazia marcării a zece ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001.

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, de fapt. Are beneficii uimitoare, dar mulți români o evită pentru că se prepară mai greu
Capital.ro
Călin Georgescu, învins! Anunțul care pune capăt discuțiilor despre alegeri
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Cum și-au imaginat internauții că ar putea arăta „Riviera Orientului Mijlociu”: „O bilă neagră” pentru SUA
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Cel mai bun salam de biscuiți. O rețetă mai puțin știută
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Răzbunare sângeroasă în Bistrița-Năsăud. Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a fost ucis în urma unui conflict violent. Printre agresori se numără și doi minori
Cancan.ro
Ce mesaj a postat Mihaela Popa, cu o zi înainte să plonjeze cu mașina în apele râului Olt. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul. Cine a anulat, de fapt, alegerile din 2024: N-a făcut-o de capul lui!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Ioan Niculae acuza de escrocherie: Plângere depusă la DIICOT împotriva lui Ionel Rusen
MediaFlux
TAXA care DISPARE pentru cei care stau LA BLOC. S-a DECIS în Guvern
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alex Chipciu: discurs fulminant despre Călin Georgescu!