Breaking
News
Podul se află într-o zonă rurală, a declarat Mark Francis, purtătorul de cuvânt, potrivit Mediafax. Oficialul a adăugat că, din această cauză, nu se aşteaptă la răniţi sau pagube importante. Pentru moment, nu existau informaţii în acest sens.
Postul King 5 News, afiliat CNN, a transmis imagini de la accident, joi seara, cu o porţiune a podului în apă şi persoane adunate în apropiere. În imagini apar şi două persoane care se aflau pe vehicule, în apă.
Deocamdată nu se ştie care sunt cauzele prăbuşirii podului.
Departamentul pentru Transport din statul Washington va efectua o investigaţie.