Un poliţist a fost dat afară, după ce a lăsat contrabandiştii de ţigări să intre în ţară

Un poliţist de frontieră a fost dat afară, iar alţi doi au fost sancţionaţi, după ce două maşini pline cu ţigări de contrabandă depozitate la vedere au fost lăsate să intre la noi în ţară, prin vama de la Moraviţa.
Romania TV
16 apr. 2014, 19:03
Un poliţist a fost dat afară, după ce a lăsat contrabandiştii de ţigări să intre în ţară

Inspectorul șef al Poliţiei de Frontieră Timişoara a dispus cercetarea prealabilă a şefului PTF Moraviţa, precum şi a trei agenţi din cadrul punctului de frontieră care s-au aflat în serviciu în data de 6 aprilie,  pentru a se stabili modul cum a fost efectuat controlul de frontieră asupra celor doua vehicule depistate cu țigări de contrabandă, după ce au intrat din Serbia, prin PTF Moravita şi dacă aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile specifice, scrie pressalert.ro.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că fapta celor trei agenţi se încadrează la “neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a  dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege”.

DailyBusiness
Val de petiții online după alegerile prezidențiale. Anularea scrutinului, arestarea lui George SImion și Călin Georgescu, scoaterea AUR în afara legii și retragerea cetățeniei române pentru cetățenii moldoveni, câteva dintre cereri
Spynews
Răsturnare de situație în cazul morții lui Andrei Versace! Ce s-a găsit în corpul influencerului. Rezultatele INML contrazic tot ce se știa
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Noul lanț de magazine care se extinde în România. Clienții vor găsi produse ieftine și de calitate, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile în trei orașe
Playtech.ro
Unde pleacă românii în vacanță în vara lui 2025: destinațiile turistice de vis pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață
DailyBusiness
Boloș: Decât să așteptăm minuni pentru PNRR, mai bine implementăm proiecte
Adevarul
Fotbaliștii care i-au jignit oribil pe Nicușor Dan și pe alegătorii lui rămân fără primele de promovare
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Fiica lui Mihai Albu, prezentă la cununia civilă a tatălui ei! Mikaela a făcut declarații emoționante
Spynews
Dana Badea a rugat livratorul care i-a adus mâncare să se dezbrace și l-a băgat în dormitor. Ce s-a întâmplat după ce bărbatul a acceptat / VIDEO
Evz.ro
Ce a ajuns să facă Laura Andreșan. Nimeni nu se aștepta la așa ceva
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
El este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Acesta era un afacerist cunoscut în oraș
Cancan.ro
Am aflat câți bani câștigă Piedone în fiecare lună. Ce salariu are șeful ANPC, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
Cine este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Era patronul unei cunoscute patiserii din oraș
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
O țară din UE crește vârsta de pensionare la 70 de ani, cea mai ridicată din Europa
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce spune Nicușor Dan despre un viitor premier dat de PSD