Situaţia, amuzantă pentru unii, traumatizantă pentru victimă, a fost dificilă, mai ales că omul nu înţelegea ce i se întâmplă. De cealaltă parte, viceprimarul din localitate spune că poliţistul dormea la locul de muncă şi l-a închis fără să ştie că el se afla acolo.
„Am venit la 12 noaptea în control şi am bătut în geam, la uşă, şi erau închise. Nu mi-a răspuns nimeni. Gratiile erau deschise, aşa că am pus un lacăt la ele. La un moment dat a venit un poliţist din localitate şi a spus că acel comunitar este închis acolo şi sună la 112 că el este sechestrat. El s-a închis singur acolo pentru că dormea în postul de poliţie”, a declarat la rândul său viceprimarul Goreci Marcel. Varianta poliţistului este alta. „M-a închis acolo fără nici un motiv. M-am panicat. Am reuşit singur să scap după vreo 50 de minute”, a declarat politistul, potrivit replicaonline.