Un poliţist de proximitate de la Secţia 5 din Galaţi, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit spânzurat în propria locuinţă de tatăl său. Bărbatul lucra în poliţie din luna septembrie a anului 1996 şi era despărţit de soţie de trei luni.
Poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului pentru a se stabili dacă acesta a lăsat vreun bilet de adio înainte de a se spânzura şi care au fost motivele care l-au împins să facă acest gest.