Helmuth Duckadam a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind portarul care a apărat patru lovituri de la 11 metri consecutive într-o partidă, finala Cupei Campionilor Europeni, din 1986.
Un portar bolivian Carlos Erwin Arias, de la Oriente Petrolero, a fost aproape de a-l egala, dar a realizat un lucru la fel de incredibil. Acesta a reuşit să pareze de trei ori aceeaşi lovitură de la 11 metri, în meciul de campionat cu Universitario.
Mai întâi a respins mingea trimisă de Jose Gabriel Rios în colţul din dreapta, însă arbitrul i-a reproşat goalkeeper-ului că s-a mişcat de pe linia porţii, înainte de execuţie, şi a decis repetarea loviturii. Rios a şutat din nou, de data aceasta în dreapta, iar Arias a apărat din nou. Arbitrul i-a reproşat din nou că s-a mişcat prea devreme şi a dictat o nouă repetare, spre disperarea celor de la Oriente. Dealfel, meciul a fost întrerupt 10 minute, din cauza protestelor.
A treia oară, penalty-ul a fost executat de Edgar Escalante, dar nici acesta nu a avut mai mare noroc. Arias a apărat din nou, iar arbitrul nu a mai avut nimic împotrivă.
Secvenţele cu portarul care apără loviturile de la 11 metri încep după momentul 04:30 al clipului.