Un profesor din Ungaria a returnat UMF Târgu Mureş distincţia Doctor Honoris Causa

Profesorul doctor Peterffy Arpad, din Debreczen (Ungaria), a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că returnează Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş distincţia Doctor Honoris Causa, care i-a fost conferită în anul 2005, în semn de protest faţă de respingerea înfiinţării liniei separate în limba maghiară.
Iulian Tudor
01 apr. 2014, 14:06
Un profesor din Ungaria a returnat UMF Târgu Mureş distincţia Doctor Honoris Causa

Profesorul Peterffy Arpad a declarat că, împreună cu distincţia, returnează UMF Târgu Mureş toate însemnele şi bunurile care i-au fost acordate, motivul fiind că Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş a respins, la ultima şedinţă, propunerea înfiinţării unei facultăţi de medicină în limba maghiară şi că în acest fel s-ar crea o discriminare, potrivit Agerpres.

Întrucât politica universităţii din Târgu Mureş discriminează învăţământul în limba maghiară şi este contrară legilor româneşti, ca protest civil returnez distincţia primită în anul 2005, precum şi toga, roba şi cravata (…) Nu sunt de acord cu decizia Senatului care spune că învăţământul practic trebuie să se facă în limba română, pentru că dacă studentul învaţă teoria în limba maghiară, trebuie să facă şi practica în aceeaşi limbă„, a arătat profesor doctor Peterffy Arpad.

Doctorul a spus că i-a trimis în acest sens o scrisoare rectorului UMF Târgu Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, prin care i-a spus că sarcina sa cea mai importantă este de a dezvolta calitatea învăţământului şi să ofere cât mai bune condiţii pentru ca studenţii să îşi însuşească specialităţile şi că cel mai bine acestea pot fi înţelese în limba maternă.

Profesorul a mai precizat că a absolvit medicina la Târgu Mureş în 1960, iar tatăl său, Peterffy Pal, a fost un renumit profesor chirurg al UMF Târgu Mureş şi este întemeietorul Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Debreczen.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, a declarat că returnarea distincţiei Doctor Honoris Causa de către prof. dr. Peterffy Arpad este un gest în afara uzanţelor academice şi reprezintă o impoliteţe.

Domnul profesor Peterffy a lăsat ceva documente în limba maghiară, bănuiesc că există ceva motivaţie, dar nu ştiu explicaţia gestului său, pentru că am încercat să discut cu dânsul în engleză, ca până acum, dar se grăbea şi a vorbit în maghiară. Returnarea distincţiei reprezintă un gest în afara uzanţelor şi comunicării între oameni care aparţin mediului universitar. Voi solicita conducerii Universităţii din Debrecen, cu care am avut până acum o colaborare foarte bună, să precizeze dacă e vorba de un demers al Universităţii sau de unul individual şi, în funcţie de răspuns, vom lua şi noi măsurile necesare. Oricum, e un gest de impoliteţe neobişnuit şi nejustificat. Lucrurile nu se rezolvă prin poziţii de forţă„, a afirmat Leonard Azamfirei.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Ce să pui în vasul de toaletă ca să devină alb, așa cum era la magazin. O să scapi imediat de calcar, rugină sau mirosuri urâte. Este un ingredient banal pe care îl au toți oamenii în bucătărie
Capital.ro
Ajutorul de deces 2024. Se schimbă legea. A intrat în vigoare de ieri, 1 septembrie. Cine mai primește banii
Playtech.ro
Adrian Minune a fost dat jos de pe scenă: "Ai greșit scena, băiatul meu"
DailyBusiness
Se schimbă regulile pentru bagajele de mână în avion! De la 1 septembrie, vin modificări DRASTICE
Adevarul
Problema sărăciei în România se adâncește. Promisiunile electorale pot înrăutăți situația
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Cartea electronică de identitate. Schimbare fulgerătoare
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Fostul preot Visarion Alexa, condamnat la închisoare!
Cancan.ro
Îți mai aduci aminte de Simona Amânar, gimnasta care făcea furori în anii ’90? Abia o recunoști acum
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Adina Iuliana Popescu, o cunoscută femeie de afaceri din Gorj, a murit după ce a făcut un infarct la volan: Femeia a apucat să oprească mașina înainte de a-și pierde cunoștința
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu. Ministerul Apărării vrea să înceapă recrutarea femeilor
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Ion Țiriac, discurs-manifest după ce primarul Daniel Băluță a inaugurat patinoarul de 10.000.000 de euro din sectorul 4! „M-am întâlnit cu domnul David Popovici și mi-a zis asta”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu. Cutremur în cazul Caracal! Bunicul fetei aruncă bomba
substantial.ro
Atac cu rachete asupra unui centru de reabilitare și un orfelinat din Sumîi
MediaFlux
ANAF face PRĂPĂD. Toate persoanele fizice sunt vizate, iar datele SUNT PUBLICE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...