Un recidivist, condamnat la 10 ani de închisoare după ce a violat o minoră în cimitir

Un recidivist din comuna vasluiană Creţeşti a fost condamnat de Curtea de Apel Iaşi la zece ani de închisoare, după ce, la sfârşitul anului trecut, a violat o fată de 14 ani, mai întâi pe un mormânt din cimitir, iar apoi într-o pădure de la marginea satului, după ce a luat-o cu forţa din locuinţă.
Romania TV
09 apr. 2013, 18:12
Un recidivist, condamnat la 10 ani de închisoare după ce a violat o minoră în cimitir

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi l-au condamnat la zece de închisoare pe Ionuţ Fulga, tânărul de 26 de ani care, la mijlocul lunii noiembrie 2012, a abuzat sexual de o fată de 14 ani, din localitatea Creţeşti.

Pe lângă această condamnare, tânărul a primit alte două pedepse cu închisoarea, respectiv şapte ani pentru lipsire de libertate şi patru ani pentru violare de domiciliu, urmând ca Ionuţ Fulga să execute pedeapsa cea mai grea, de zece de detenţie.

De fapt, prin sentinţa dată, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au majorat pedepsele date iniţial de Tribunalul Vaslui, în urma apelului formulat de către procurorii vasluieni. Astfel, pedeapsa pentru viol a crescut de la şapte la zece ani, cea pentru lipsire de libertate de la cinci la şapte ani şi cea pentru violare de domiciliu de la trei la patru ani.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, tânărul a intrat în timpul nopţii în locuinţa fetei de 14 ani, ştiind că tatăl acesteia este plecat la serviciu, şi, după ce a lovit-o peste faţă, a încercat să o violeze. Între timp, în locuinţă şi-a făcut apariţia un frate mai mic al fetei, în vârstă de 12 ani, care a fost alungat din casă de către bărbat. Speriat de unele zgomote care se auzeau prin apropierea locuinţei, arată anchetatorii, Ionuţ Fulga a luat-o pe fată şi a dus-o cu forţa până în cimitirul din localitate, unde a violat-o pe un mormânt. Întrucât tânărului i s-a părut că aude diverse zgomote în cimitir, a forţat-o pe fată să meargă în pădurea de la marginea satului, unde, din nou, a abuzat sexual de ea.

A doua zi, Ionuţ Fulga a fost prins de către poliţişti şi, pe baza probatoriului strâns de către anchetatori, inclusiv certificatul medico-legal din care rezulta că fata a fost dezvirginată în urma unei agresiuni sexuale, Ionuţ Fulga a fost prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Magistraţii Tribunalului Vaslui şi-au însuşit propunerea procurorilor şi au emis mandat de arestare preventivă pe numele tânărului sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu.

Ionuţ Fulga este recidivist, după ce a mai executat o pedeapsă de trei ani şi două luni de închisoare pentru violare de domiciliu şi furt. De altfel, tânărul ieşise de o lună de zile din închisoare înainte de a o viola pe fata de 14 ani.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Cine îl înlocuiește acum pe Călin Georgescu. A venit verdictul șoc: Va accepta!
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Rețete de post sănătoase. Au puține calorii, dar sunt delicioase
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxe majorate pentru proprietarii de mașini vechi și noi. Decizia programată pe 2 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
Se dau vouchere de 20.000 de lei pentru români! Doar persoanele care au cu adevărat nevoie vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT