Un român care a obţinut titlul de „Good Citizen” candidează ca independent pentru un post de consilier local în Dublin. Marius Maroşan are 36 de ani, este din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, şi a fost consultant financiar în Cluj-Napoca pentru o companie de asigurări până în 2008, când a ajuns în Irlanda, în concediu. A plecat pentru două săptămâni şi a rămas în Dublin, oraş care a devenit casa lui şi în care şi-a întemeiat o familie, având trei copii.
„Am ajuns în Irlanda la insistenţele unui prieten. Chiar în seara zilei în care am ajuns, un alt prieten m-a întrebat dacă aş vrea să fac un ban cât stau în Irlanda, propunându-mi să lucrez 4 ore seara în pub-ul la care lucra el. M-am gândit că 4 ore nu e mult şi aş avea şi toată ziua la dispoziţie pentru a vizita împrejurimile, aşa că am acceptat. Am mers a doua zi la interviu şi seara deja începeam lucrul. Am fost angajat pe post de chelner şi am observat că, într-o săptămână, realizasem un venit aproape egal cu salariul pe o lună din România, lucrând aici cu jumătate de normă. Deci nu a fost un factor anume ce m-a determinat să plec din ţară, ci, mai degrabă, un factor ce m-a determinat să nu mă mai întorc din concediu”, a povestit Marius Maroşan corespondentului MEDIAFAX.
Acesta s-a integrat bine în Irlanda, unde a întâlnit oameni sociabili şi prietenoşi, mai ales că vorbea bine limba engleză, în condiţiile în care, în România, a participat la olimpiadele de profil.
„La început mi-a plăcut relaxarea, faptul că puteam să realizez un venit mult mai mare decât în România, diferenţa fiind că aici lucram 4-6 ore/zi în vreme ce, în România, pentru un venit mai mic, trebuia să lucrez 10-12 ore/zi. Pentru că la vremea respectivă nu aveam obligaţii familiale, am început să vizitez Europa. După aceea, am simţit dorul vieţii agitate din România, mai ales că îmi plăcea mult să lucrez cu oamenii. Prin 2011 am început să fac voluntariat şi să mă implic în comunitate. Deja eram căsătorit şi în 2011 devenisem şi tătic. Am trecut de la un loc de muncă la altul, iar acum lucrez ca şi translator pentru o agenţie şi, pe cont propriu, reprezint oamenii la Tribunalul Muncii şi Tribunalul Chiriaşilor”, a spus românul.
Datorită implicării sale în activităţi comunitare, în anul 2016 i-a fost acordat, de către primarul Dublinului şi Consiliul Local, titlul de „Good Citizen”, distincţie pe care au primit-o nouă persoane, dintre care el a fost singurul care nu era irlandez, potrivit Mediafax.
În ceea ce priveşte comunitatea românească din Irlanda, Marius Maroşan consideră că, la fel ca peste tot, aceasta este destul de scindată, însă a remarcat că este, totuşi, mai unită decât în alte ţări, lucru care se vede mai ales în momentele grele, când, în cazul unui deces, oamenii se mobilizează pentru a ajuta cu repatrierea persoanei, dacă familia are probleme financiare.
„În timp, sper să devenim mai uniţi, să încolţească în noi spiritul civic şi să înţelegem cât mai mulţi că suntem străini între străini şi ar trebui să ne sprijinim reciproc mai des şi mai hotărât”, a subliniat acesta.
„Sloganul meu e simplu şi destul de evident, şi anume „
Marius Maroşan admite că, în ultimii ani, văzând activitatea sa de voluntar, au fost câţiva irlandezi care i-au tot spus să candideze la alegerile locale pentru că ar putea să ajute oamenii mult mai bine dintr-o funcţie de consilier, care i-ar oferi alte oportunităţi, alte instrumente pentru a sprijini comunitatea, potrivit Mediafax.
„Când am început să cochetez cu ideea de a candida, am făcut un sondaj pentru a vedea unde locuiesc românii în Dublin, în ce zone. Aşa am decis să candidez în două zone diferite, care aparţin de două consilii locale diferite, astfel că mi-am depus candidatura pentru Consiliul Local Dublin şi pentru Consiliul comitatului Fingal. Din fericire, legea electorală din Irlanda este făcută în folosul cetăţenilor, astfel încât să permită oricui să candideze, dacă are încredere persoana respectivă că poate strânge suficiente voturi. Pentru a candida e important să ai un cazier curat şi să strângi 15 semnături sau să plăteşti 100 de euro, taxa de înscriere a candidaturii. Pentru că cerinţele nu sunt exagerate, am decis să-mi depun candidatura în cele două zone în care e o concentraţie mai mare de conaţionali şi vom vedea care sunt rezultatele”, a mai spus candidatul român, potrivit Mediafax.
Potrivit acestuia, majoritatea prietenilor şi cunoştinţelor sale l-au încurajat când au aflat de candidatură, gestul fiind apreciat inclusiv de ambasadorul României în Irlanda, Manuela Breazu.
„Din câte ştiu nu a mai fost alt român care să candideze în trecut la alegerile din Irlanda şi nici acum nu ştiu să mai existe alt candidat român la alegerile locale”, a precizat Marius Maroşan.
Acesta a decis să candideze ca independent pentru că vrea, în continuare, să reprezinte interesele oamenilor, alegătorilor şi nu interesele unui partid sau altul. A fost contactat de diverse partide pentru a candida din partea lor, dar a hotărât să rămână independent, deşi apartenenţa la un partid îi sporea considerabil şansele de a strânge suficiente voturi pentru a-şi asigura postul de consilier.
„Ca independent e mai greu. Nu există fondurile de care beneficiază ceilalţi candidaţi din partea partidelor politice şi, automat, nu există posibilităţile de promovare pe care le au contracandidaţii mei”, a precizat Maroşan, potrivit Mediafax.
Pentru a strânge fondurile necesare campaniei electorale, românul a decis să scoată la licitaţie diverse obiecte pe care le avea prin casă – fulare tricolore şi cărţi ale scriitoare Irina Binder sau volume despre Maramureş.
„Dacă ei vor înţelege că e important să aibă o voce în rândul consilierilor locali, vor ieşi la vot şi vor susţine candidatura mea. Sloganul meu e simplu şi destul de evident, şi anume . Nu am program electoral, pentru că aici nu suntem în România, unde se promite marea cu sarea pentru a obţine voturi. Am, în schimb, idei care de multe ori au fost îmbrăţişate cu drag de cei din Parlamentul irlandez sau consiliile locale de fiecare dată când am participat la conferinţe şi mi-am spus părerea. Problemele cu care se confruntă Consiliul local ţin de transport, locuinţe, infrastructură, spaţii verzi, curăţenie. Dacă voi fi ales în funcţia de consilier plănuiesc să lucrez împreună cu oamenii. Ştiu din experienţă că oricine poate avea o idee inedită şi potrivită care să ofere soluţii la problemele existente, deci voi încerca să mă consult cât mai des cu oamenii ce doresc să se implice. Evident, voi reprezenta toţi cetăţenii, indiferent de naţionalitatea lor”, a mai subliniat candidatul român, adăugând că va merge chiar din uşă în uşă pentru a discuta cu alegătorii faţă în faţă.
Alegerile pentru administraţiile locale din Irlanda au loc la sfârşitul lunii mai.