Românul, în vârstă de circa 45 de ani, a parcat o maşină plină cu butelii GPL în curtea unei fabrici de jucării din centrul Italiei. El a oprit lângă un depozit unde se aflau materiale inflamabile şi i-a dat foc. Din fericire, doi angajaţi au reuşit să stingă flăcările înainte ca buteliile să explodeze buteliile.
Unul dintre angajaţii eroi povesteşte ce s-a întâmplat. „Eu am ajuns la ora obişnuită, am parcat unde parchez de obicei. Când am coborât din maşină am văzut o persoană fugind, pe jos, apoi a dispărut. Când m-am uitat în cealaltă parte am văzut o maşină arzând, flăcările destul de înalte. Apoi am mers unde se afla Simone, un alt băiat, iar Simone a luat extinctorul şi am stins maşina”, a povestit angajatul.
Bărbatul a fugit de la faţa locului şi s-a îndreptat către o şcoală. Acolo a ameninţat o profesoară cu un cuţit şi i-a luat cheile de la maşină. Acum el este căutat de poliţie. Nu se ştie ce l-a împins pe român să comită aceste fapte. El a lucrat timp de câteva luni la fabrica de jucării, dar asta s-a întâmplat în 2010. Apoi s-ar fi mutat în nordul Italiei, unde şi-ar fi găsit un alt loc de muncă.
Citeşte şi: Un român, erou in Italia, după ce a salvat mai mulţi oameni din flăcări