Un tribunal din Moscova a decis măsura arestului la domiciliu în cazul savantului Serghei Meşceriakov (77 de ani), acuzat de trădare, un delict pasibil cu 20 de ani de închisoare, potrivit mass-media de stat ruse.
Meşceriakov activa la Institutul central de cercetări în domeniul construcţiei de maşini, afiliat Agenţiei spaţiale ruse Roskosmos. Detaliile cazului său nu au fost dezvăluite.
Anterior, alţi cel puţin doi angajaţi ai acestui institut au fost arestaţi – Roman Kovaliov, şeful departamentului în cadrul căruia activa Meşceriakov, şi Viktor Kudriavţev (75 de ani), conform TASS.
Kudriavţev a fost arestat în iulie 2018, fiind acuzat că ar fi transmis informaţii secrete despre armamentul hipersonic rusesc unei organizaţii ştiinţifice din Belgia – Von Karman Institute for Fluid Dynamics – cu care institutul său colaborase în baza unui acord oficial.
Potrivit FSB, Viktor Kudriavţev ar fi transmis institutului belgian informaţii secrete despre utilizarea tehnologiilor hipersonice la rachetele ‘Avangard’ şi ‘Kinjal’, conform portalului MBX media.
Conform site-ului Mediazona, toţi cei trei oameni de ştiinţă figurează în acelaşi dosar. La 11 iulie, la domiciliul şi biroul de lucru ale lui Meşceriakov au avut loc percheziţii.
Militanţii pentru drepturile omului au cerut autorităţilor ruse să închidă dosarul declanşat împotriva lui Kudriavţev sau cel puţin să-i schimbe încadrarea, atrăgând atenţia asupra vârstei omului de ştiinţă şi a faptului că acuzaţia se bazează pe colaborarea sa cu cercetători occidentali în cadrul unor granturi, primite în cadru legal.
Mediazona scrie că este vorba de proiecte derulate între 2011 şi 2013 în cadrul unui schimb de informaţii cu oamenii de ştiinţă occidentali în baza unor granturi primite de la Uniunea Europeană în cadru legal, cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei al Federaţiei Ruse.
Acelaşi site mai scrie că Viktor Kudriavţev nu a avut acces la informaţii codificate drept strict secret.
Dar FSB consideră că granturile au fost o acoperire pentru transferul de informaţii secrete către serviciile secrete din cadrul ţărilor NATO.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în aprilie că Viktor Kudriavţev are nevoie urgentă de spitalizare. Omul de ştiinţă a fost internat la spitalul penitenciarului Lefortovo din Moscova.
Coordonatorul federal al mişcării publice „Open Russia”, Vladimir Kara-Murza, a declarat miercuri, în cadrul unei reuniuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, că în Rusia există acum de două ori mai mulţi prizonieri politici decât în perioada URSS.
Potrivit acestuia, în 1975, în URSS erau 126 de persoane pe care organizaţiile internaţionale le considerau deţinuţi politici.
La rândul său, Centrul pentru drepturile omului ‘Memorial’ afirmă că, în iulie 2019, în Rusia existau 297 de astfel de deţinuţi.