Primarul comunei Floreşti, Cluj, se declară neputincios în faţa hoţilor care au furat chiar şi dintr-o grădiniţă, informează România TV.
Horea Şulea susţine că în localitatea pe care o păstoreşte sunt prea puţini poliţişti raportat la numărul de locuitori. Primarul a încercat şi o altă soluţie şi a solicitat înfiinţarea unui post de jandarmi, dar cererea i-a fost respinsă.
Oamenii şi-au montat şi sisteme de alarmă după ce au fost călcaţi de hoţi, dar nici asta nu a fost o soluţie viabilă. Spărgătorii de locuinţe au intrat din nou şi până la sosirea echipajelor de intervenţie au reuşit să fugă.