„Dintr-o dată am auzit bum! Când am tras din priză nu a ieşit decât plasticul acesta. S-a prăjit şi am chemat un vecin că ieşea fum. A dat placa jos şi era totul ars înăuntru”, a spus o localnică.
Între 500 şi 1.000 de lei le-au costat pe două femei reparaţia centralelor în urma variaţiei de tensiune. Alţi vecini s-au trezit cu toată aparatură electronică din casă deteriorată. Reparaţiile sau înlocuirea îi costă o avere. De la Enel li s-a spus că nici vorbă de despăgubiri pentru că totul s-a produs dintr-o cauză naturală.
Lucrătorii de la Enel au schimbat între timp toate cablurile. Oamenii au rămas însă cu paguba.