Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, tânăra, care se afla pe trotuar, a fost accidentată de către un şofer care voia să întoarcă maşina, într-o intersecţie din municipiul Bacău, scrie Mediafax.
După ce a lovit-o pe fată, şoferul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a părăsit locul accidentului, ducându-şi maşina în garajul pe care îl are în oraş.
În urma accidentului, tânăra de 18 ani a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
„La aproximativ o oră de la producerea accidentului, şoferul a fost prins de către poliţişti, după ce acesta, odată cu parcarea maşinii în garaj, a plecat de la domiciliu. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,01 mg/litru alcool pur în aerul expirat„, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.
Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele şoferului pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o alcoolemie peste limita legală, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.