Accidentul s-a produs pe DN 73, în zona localităţii Mărăcineni, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, inspectorul Mădălin Zamfir, potrivit Agerpres.
„În timp ce conducea un autoturism din direcţia Piteşti către Mioveni, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a poseda permis de conducere, a accidentat uşor un minor de 16 ani din Mioveni, pieton, care se deplasa pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie„, a precizat inspectorul Mădălin Zamfir.
Şoferul a fost identificat după o oră şi jumătate de la producerea accidentului şi a fost invitat la sediul IPJ Argeş, pentru a fi audiat.
Pe numele tânărului a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului. El este cercetat şi pentru furtul unui vehicul în scop de folosinţă, deoarece autoturismul nu-i aparţine şi nu a putut demonstra că i-a fost încredinţat cu bună ştiinţă de către proprietar.
CITEŞTE ŞI: Accidente spectaculoase. Un şofer beat s-a oprit cu maşina în bar, altul s-a răsturnat într-o curte