Accidentul s-a produs pe DN 1C, în localitatea Recea. Unul dintre şoferi, care se grăbea să ajungă la o înmormântare, a intrat într-o depăşire fără să se asigure. A lovit în plin un autoturism, care la rândul lui, a ricoşat în altă maşină. Cinci oameni au fost răniţi în urma impactului.
Şoferul vinovat de producerea accidentului a scăpat fără nicio zgârietură.
Circulaţia în zonă a fost blocată aproape o oră.