Un submarin rusesc, echipat cu rachete de croazieră, a ajuns în apropierea coastei Siriei

Submarinul rusesc "Rostov pe Don", din proiectul 636.3 Varșavianka de submarine supranumite "găuri negre în ocean", deoarece sunt aproape nedetectabile, a intrat în partea de est a Mediteranei și se află nu departe de coasta Siriei, relatează marți agenția de presă Interfax, citând o sursă apropiată de dosar.
Alina Costache
08 dec. 2015, 09:53
Un submarin rusesc, echipat cu rachete de croazieră, a ajuns în apropierea coastei Siriei

În arsenalul acestui submarin intră rachete de croazieră de tipul ‘Kalibr PL’, similare celor lansate de nave de război rusești din Marea Caspică asupra unor poziții ale Daesh (acronimul arab al grupării jihadiste Statul Islamic, SI) în Siria, a indicat sursa menționată.

Nu există informații oficiale cu privire la locul exact în care se află submarinul ‘Rostov pe Don’ acest moment.

După o serie de teste în cadrul Flotei Nordului vizând armamentul de la bord, acest submarin diesel-electric urma să fie încorporat în Flota Rusiei din Marea Neagră. În drum spre baza din Sevastopol (Crimeea), submersibilul ‘Rostov pe Don’ a efectuat o acostare în Kronstadt, port în Golful Finlandei, aproximativ 30 km vest de Sankt-Petersburg.

În genere, submarinul amiral din această serie este ‘Novorossiisk’. ‘Rostov pe Don’ este al doilea submarin din acest proiect. Ministerul rus al Apărării a comandat în total șase submarine din clasa Varșavianka pentru Flota Rusiei din Marea Neagră, invizibile pe radare și supranumite ‘găuri negre în ocean’ de marina americană, întrucât sunt aproape nedetectabile.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Partenera de afaceri a lunetistului lui Călin Georgescu, implicată într-un dosar de partaj. Ce avere uriașă are femeia care are legături cu militarii ceceni
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
Playtech.ro
Anunţul momentului despre pensii! Se recalculează şi se dă diferenţa din urmă
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Faianța din bucătărie, un coșmar. Așa o faci lună rapid. Soluții testate
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
„Domnul Prigoană trăiește liniștit la Cluj”. Anunțul făcut de Adriana Bahmuțeanu
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Rusia, intermediar între SUA și Iran pentru probleme nucleare
MediaFlux
Cât mai poate rezista Ucraina în fața Rusiei fără ajutorul SUA. Marea îngrijorare a Kievului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă