Un tânăr angajat al unei tabere de vară din SUA s-a trezit cu capul în gura unui urs

Un angajat al unei tabere de vară din statul american Colorado a avut un șoc în momentul în care s-a trezit: și-a dat seama că se afla cu capul între colții unui urs brun care îl târa, relatează marți AFP.
Alina Costache
11 iul. 2017, 07:15
Un tânăr angajat al unei tabere de vară din SUA s-a trezit cu capul în gura unui urs

Tânărul în vârstă de 18 ani, instructor în tehnici de supraviețuire, a vorbit despre „durerea imensă” pe care a simțit-o când ursul îi zdrobea craniul duminică dimineață.

Animalul l-a tras pe tânăr circa patru metri înainte ca alți oameni in tabără să-l sperie și să-l facă să-și abandoneze prada. Responsabilii din tabăra de vară, însoțiți de câini, au lansat apoi o operațiune de căutare.

„Zgomotul pe care îl auzeam, cred, era acela al dinților care strângeau de craniul din care mușcase”, a mărturisit tânărul, identificat numai prin prenumele Dylan, pe postul local Denver 7.

„M-a prins și m-a tras, iar apoi m-a mușcat de partea din spate a capului și m-a târât. Perioada în care m-a târât mi s-a părut că a trecut cel mai greu. Am avut impresia că a durat o veșnicie”, a adăugat el, evocând respirația ursului în ceafă.

Tânărul dormea într-un sac de dormit pe malul unui lac, împreună cu alți angajați ai taberei de vară, când s-a produs atacul animalului, în jurul orei 04.14 duminică dimineață, la Ward, localitate situată la circa 30 km de orașul Boulder.

„Am crezut pentru un moment că visam, dar apoi mi-am spus că mă durea atât de rău încât nu putea fi un vis”, a povestit Dylan, care a ieșit din spital cu nouă puncte de sutură.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Top 4 zodii cu noroc la bani la primăvară. Le așteaptă trei luni de belșug
Capital.ro
Călin Georgescu va fi condamnat? Candidatura poate fi anulată: Sigur că nu va mai putea candida!
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Românul miliardar, pe care nu îl suporta nimeni. Era un om de coșmar
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Celebra tiktokeriță Syren și prietena ei au trăit calvarul vieții într-un cunoscut club din Capitală 😲 'I-au spart timpanul!'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sobele și șemineele, interzise în România. Ordin UE pentru toate țările. Lege din 2027
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Rata de aprobare a lui Donald Trump rămâne stabilă după ultimele scandaluri
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană