Un tânăr de 25 de ani susţine că s-a născut pe Marte şi că aşa-numiţii „copii indigo” ar fi, de fapt, marţieni. Care este misiunea extratereştrilor pe Pământ

Boriska Kipriyanovich este un tânăr de 25 de ani din Volgograd, Rusia, care susţine că ar fi trăit pe planeta Marte înainte de a ajunge pe Pământ. Potrivit acestuia, misiunea sa pe planeta noastră ar fi aceea de a salva omenirea.
Oana Anghel
12 oct. 2021, 12:39
Un tânăr de 25 de ani susţine că s-a născut pe Marte şi că aşa-numiţii

Marţieni pe Pământ – aceasta pare să devină o imagine din ce în ce mai apropiată de realitate dacă îi dăm crezare tânărului Boriska. El este considerat de oamenii de ştiinţă un mic geniu, şi asta întrucât, la doar două săptămâni de la naştere, s-a ridicat singur în şezut, iar la câteva luni deja vorbea.

Conform spuselor sale, locuitorii de pe Marte ar fi fost decimaţi de un conflict nuclear care ar fi avut loc cu mii de ani în urmă, scrie Adevărul, care citează un interviu din presa internaţională. Tânărul avertizează, totodată, că Pământul s-ar putea îndrepta în aceeaşi direcţie ca planeta de pe care vine el.

Copiii indigo ar fi marţieni trimişi pe Pământ

Boris susţine că nu ar fi singurul copil din spaţiu care a ajuns pe Pământ şi că aşa-numiţii „copiii indigo” au fost trimişi pe Pământ, ca şi el, cu misiunea clară de a salva umanitatea. Aceştia au supravieţuit războaielor marţiene şi au abilităţi supranaturale.

Citeste si Ultima profeţie a celebrei vindecătoare Djuna: „Perioada teribilă va fi precedată de o boală periculoasă ce se va instala la plămâni”

În interviul respectiv, Boris susţine şi că marţienii sunt nemuritori şi că, de la vârsta de 35 de ani, nu mai îmbătrânesc.

Îmi amintesc când avem 14 sau 15 ani. Marţienii duceau războaie tot timpul, iar eu trebuia să particip la raiduri aeriene alături de un prieten. Puteam să călătorim în spaţiu şi timp, în nave rotunde, dar observam viaţa de pe Pământ din nave triunghiulare”, povesteşte tânărul.

Lumea se va schimba când Sfinxul se va deschide

Boriska a dezvăluit şi faptul că Marea Piramidă din Giza ascunde secrete importante şi că viaţa oamenilor se va schimba atunci când Sfinxul va fi deschis.

Viaţa oamenilor se va schimba când Sfinxul va fi deschis, are un mecanism undeva în spatele urechii, nu-mi amintesc exact”, a mai spus el.

În prezent, Boriska nu poate fi găsit, iar jurnaliştii care au încercat să-i dea de urmă au aflat că acesta ar trăi într-un sătuc izolat din Rusia, având protecţia guvernului.

Citeste si Ultima profeție a Babei Vanga. Ce a prezis despre România chiar înainte să moară! Anii cheie ai lumii: cei care supraviețuiesc vor muri de o boală gravă

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft, de sâmbătă, 26 aprilie 2025, produsele de care toți românii au nevoie. Sunt cu preț redus, ofertele sunt limitate
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cea mai puternică rugăciune de Izvorul Tămăduirii. Te scapă de boli grele
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Ilie Bolojan sesizează CCR! Mișcare de ultimă oră a președintelui interimar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte