Tânărul, cu rate la casă şi o viaţă nu tocmai de huzur, a preferat să-i înapoieze omului averea pierdută, scrie aradon.ro.
Gestul a fost întâmpinat cu adâncă recunoştinţă de cel care-şi pierduse portofelul, aflat la Poliţia Locală Arad.
David este necăsătorit și plătitor de credit pentru apartamentul cumpărat prin programul „Prima Casă”. El s-a nimerit să găseastă pe stradă un portofel doldora cu bani, valută şi carduri bancare, însă nu l-a ţinut pentru el, deşi ar fi putut s-o facă.
De o corectitudine exemplară, tânărul s-a îndreptat către sediul Poliţiei Locale şi a făcut ceea ce orice om cu suflet mare are face, a înmânat poliţiştilor mica avere, gândindu-se, probabil la bucuria proprietarului atunci când îşi va recupera bunurile.
Proprietarul portofelului, S.M.G., un arădean în vârstă de 57 de ani, a fost contactat de către polițiștii locali pentru a-i fi înmânat portofelul pe care îl pierduse, declarându-se foarte fericit.
Tânărul frizer nu a dorit să-i fie publicată fotografia, nedorind să se laude cu gestul său.