Pacientul, un afgan de 24 de ani, avea dureri de cap, tulburări de vedere la ochiul drept şi scurgeri din nas. A fost internat la clinica universitară din Aachen pentru analize. La testele de imagistică medicală, doctorii au văzut „o umbră longiformă, caracteristică unui corp străin”, potrivit documentului prezentat de clinica specializată în chirurgia gurii, maxilarului şi feţei. Întrebat cum a putut ajunge acel obiect în capul lui, pacientul şi-a amintit doar că „a căzut la şcoală cu 15 ani în urmă şi i-a curs sânge din nas”, scrie Agerpres.
În cursul operaţiei, chirurgii au scos din capul tânărului „un creion de circa 7 cm”. Pacientul s-a restabilit repede după intervenţia chirurgicală şi a fost externat după doar câteva zile de la operaţie.
Citeşte şi NOROCOŞI CĂ SUNT ÎN VIAŢĂ: Cele mai ciudate accidente surprinse cu raze X FOTO