Fiul fostului procuror, însoţit de mai mulţi prieteni, l-au bătut pe tânărul de 26 de ani în baia clubului. Au profitat că acolo nu sunt camere de supraveghere şi l-au atacat.
Victima a fost lovită cu o armă alba în cap până când a căzut inconştient la pământ într-o baltă de sânge. Suspectul în acest caz este Mircea Ionescu, fiul unui fost procuror, cunoscut în oraş pentru numeroasele scandaluri în care a fost implicat.
„Când am vrut să mă duc la toaletă au venit după mine. Mircea Ionescu împreună cu prietenii. Au fost vreo 7, 8 inşi. M-au bătut cu telescoapele în cap. El este băiat de procuror, are şase dosare pe rol, a intrat peste oameni în case, a dat foc, a împuşcat lumea pe stradă„, a spus victima.
Tânărul a fost găsit plin de sânge câteva minute mai târziu de un client. Culmea, nimeni nu a sunat la 112. Mai mult, victima a fost urcată într-un taxi şi trimisă acasă de unde a ajuns la spital cu maşina unei rude.
„Este foarte grav, are o bulă de aer pe creier„, a spus mama tânărului.
Victima a rămas internată în spital şi urmează să fie supusă şi unei operaţii. Conflictul dintre ei ar fi însă mai vechi, iar poliţiştii au deschis şi o anchetă.
Mircea Ionescu, fiul unui fost procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost vedeta unor scandaluri sângeroase petrecute în stradă, în ultimii ani. Dintre toate dosarele cu violenţă în care a fost implicat doar unul singur a ajuns însă în instanţă.
Citeşte şi Scandal monstru într-un club din Târgu Jiu. Un procuror şi un poliţist au fost snopiţi în bătaie