Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, tânărul a suferit un şoc hemoragic după ce a pierdut foarte mult sânge în urma tăieturii făcute de către fratele său în timpul unei altercaţii între cei doi, potrivit Mediafax.
Abandonat în curtea locuinţei, vasluianul a intrat şi în şoc hipotermic din cauza temperaturii scăzute, fiind găsit de către vecini în stare de inconştienţă.
„Vecinii l-au băgat pe tânăr în locuinţă şi apoi au chemat asistentul medical din sat, care i-a făcut o hemostază provizorie pentru a opri sângerarea. În acelaşi timp, s-a solicitat şi o ambulanţă, care l-a preluat pe pacient în stare gravă, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui„, a declarat, miercuri, medicul Dan Ungureanu, din cadrul SAJ Vaslui.
Poliţiştii vasluieni au declanşat o anchetă în acest caz pentru a stabili gradul de vinovăţie al fratelui tânărului cu artera femurală secţionată.