Chinurile la care sunt supuşi câinii din imagini sunt numite antrenamente de către proprietarul lor care susţine totuşi că îşi iubeşte enorm animalele, potrivit stirileprotv.ro.
Câinii dintr-o rasă cunoscută ca agresivă sunt obligaţi pe rând fie să tragă o căruţă plină cu nisip, fie să stea atârnaţi în aer prinşi în dinţi de un obiect.
Imaginile postate pe contul de Facebook au oripilat sute de oameni care imediat l-au reclamat la poliţie pe bărbat. Printre reclamanţi sunt şi reprezentanţii unor ONG-uri care se luptă pentru drepturile animalelor.
Acum, când imaginile au ajuns în posesia poliţiştilor, tânărul spune că-i pare rău că şi-a chinuit animalele.
Poliţiştii nu s-au lăsat înduplecaţi de regretele tânărului. Au deschis dosar penal, iar acum cercetează în detaliu toate faptele pentru a stabili dacă tânărul se face sau nu vinovat de maltratarea animalelor.