Un templu budhist a rămas fără călugări, toţi fiind testaţi pozitiv la metamfetamine şi caterisiţi

Un templu budist din Thailanda a rămas fără călugări după ce toţi angajaţii săi au fost testaţi pozitiv la metamfetamine şi au fost imediat caterisiţi, a declarat marţi un oficial local.
Filip Stan
29 nov. 2022, 23:44
Un templu budhist a rămas fără călugări, toţi fiind testaţi pozitiv la metamfetamine şi caterisiţi

Cei patru călugări, inclusiv stareţul, care slujeau în templul budist din districtul rural Bung Sam Phan, situat în provincia Phetchabun din centrul ţării, au fost supuşi unor teste antidrog luni, iar acestea au dezvăluit prezenţa metamfetaminei, a declarat prefectul acelui district, Boonlert Thintapthai.

Călugării au fost trimişi la o clinică pentru a urma o cură de dezintoxicare, a precizat acelaşi oficial thailandez.

„Templul a rămas acum fără călugări, iar sătenii sunt îngrijoraţi că nimeni nu va mai putea să oficieze slujbele şi ceremoniile ritualice”, a adăugat prefectul, potrivit Agerpres.

În cadrul acelor ceremonii ritualice, credincioşii locali oferă hrană călugărilor, încercând astfel să facă o faptă bună.

Boonlert Thintapthai a declarat că alţi călugări vor fi trimişi în acel templu pentru a le permite sătenilor să se achite de obligaţiile lor religioase.

Potrivit Oficiului Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi a crimelor (ONUDC), Thailanda este o importantă ţară de tranzit a metamfetaminei, care este trimisă din statul Shan din Birmania către Laos. Pe străzi, o astfel de pilulă se vinde cu mai puţin de 20 de bhaţi (50 de eurocenţi).

Autorităţile din întreaga Asie de Sud-Est au efectuat capturi record de metamfetamine în ultimii ani.

Citește şi: Protestele din China s-au transformat în manifestații violente împotriva regimului comunist! Autoritățile au scos tancurile pe străzi – VIDEO

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Haos total în Spania. Criza e fără precedent
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede