Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, tânărul se afla la cota 2000, pe Transfagărăşan când a fost muşcat de un şarpe veninos, posibil viperă:
„Prezenta o muşcătură la degetul arătător de la mână stângă”, a declarat Epure.
Potrivit echipelor de intervenţie, tânărul a ajuns singur la punctul de prim ajutor din zonă, de unde un echipaj SMURD l-a transportat la Spitalul din Curtea de Argeş. Medicii au decis să îl trimită pe piteştean la o clinică din Capitală şi au solicitat, în sprijin, un elicopter SMURD, pentru a evita eventuale complicaţii care pot apărea în astfel de cazuri dacă nu se intervine în cel mai scurt timp.
Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că tânărul s-ar fi jucat cu vipera, iar aceasta l-a muşcat.
„Din câte am înţeles tânărul s-ar fi jucat cu o vipera iar aceasta l-a muşcat. Vipera nu este agresivă. Dacă s-ar fi îndepărtat, aşa ar fi procedat şi aceasta. În astfel de situaţii, când cineva e muşcat de vipera e foarte important sa stoarcă locul în care a fost muşcat şi să se adreseze medicilor, pentru administrarea cât mai urgentă a serului anitiviperin”, a declarat Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş.