Vacanţa lui Daniel Bădescu în staţiunea bulgară Sunny Beach a fost planificată până la ultimul detaliu. A făcut rezervări la un hotel de patru stele, unde spera să se distreze de minune împreună cu iubita lui şi încă două cupluri. Dar concediul s-a transformat într-un coşmar chiar din a doua noapte, potrivit România TV.
„Am ieşit pe balcon să fumez o ţigară şi am constatat că nu mai era maşina în parcare. Nu era nimeni, absolut nimeni, nimeni în tot hotelul ăla”, a spus Daniel.
Hoţii au acţionat profesionist, în doar şapte minute. Cu toate că maşina era într-o parcare plătită din faţa hotelului, cei doi indivizi s-au apropiat calm de autoturism şi au trecut la fapte. În patru minute au descuiat maşina şi după alte trei minute au plecat cu ea.
Cu toate că întreaga operaţiune a fost surprinsă de camerele de supraveghere, poliţiştii i-au spus bărbatului că sunt slabe şansele ca hoţii să fie prinşi. Săptămânal, în Bulgaria se fură în medie cinci maşini înmatriculate în România.
Bărbatul şi-a angajat un avocat şi va da în judecată hotelul la care a fost cazat.