Purtătorul de cuvânt al Ministerului haitian de Interne, Albert Guillaum-Meleon, a precizat, luni, că au fost descoperite corpurile a patru bărbaţi, a patru femei şi al unui copil, potrivit Mediafax.
El a declarat că nu se ştie câte persoane se aflau la bordul vasului, avertizând asupra posibilităţii ca bilanţul victimelor să crească.
Vasul transporta duminică pasageri şi alimente din oraşul Bombardopolis, din nordul insulei, către oraşul de coastă Gonaives, când marea a început să fie agitată.
În ultimele zile, ploi torenţiale s-au înregistrat pe insulă, producând inundanţii şi alunecări de teren.
Luna trecută, şase persoane au murit în capitala haitiană, Port-au-Prince, din cauza inundaţiilor.