Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, comisar şef Cristian Papuc, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Poliţia a deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, după ce un bărbat a depus o plângere în care reclamă că, vineri, a fost lovit cu pumnul de un alt bărbat, în parcarea unei pensiuni din Vatra Dornei.
Bărbatul agresat, Mihai Cioată, care este redactor-şef al unui post local de radio şi televiziune, precum şi al publicaţii locale bilunare, a transmis o declaraţie în care precizează că agresorul său este consilierul local Vasile Chiruţă (PNL).
Cioată a menţionat în documentul respectiv că şi-a dat întâlnire cu consilierul local la un restaurant din Vatra Dornei, iar când a ajuns în parcare şi a vrut să coboare din maşină a fost lovit cu pumnul în faţă de Vasile Chiruţă.
După ce l-a lovit, vâzând că i-a provocat o rană, consilierul local s-ar fi oferit să-l transporte la spital pe ziarist, însă acesta l-a refuzat, potrivit documentului citat.
La rândul său, consilierul local a declarat însă că nu l-a lovit pe ziarist cu care este prieten foarte bun şi pe care l-a sprijinit în campania electorală de anul trecut.
Mihai Cioată a candidat ca independent la funcţia de primar al municipiului la alegerile locale de anul trecut.