Una dintre cele mai mari vedete A MURIT: Poliţia a găsit-o în stop cardiorespirator, după ce i-a luat foc casa

Trompetistul şi percuţionistul newyorkez Jerry Gonzalez, unul dintre exponenţii mondiali ai aşa-numitului 'latin jazz', a murit luni la 69 de ani, într-un incendiu declanşat duminică noapte la locuinţa sa din Madrid, au informat surse ale poliţiei citate de EFE.
Romania TV
01 oct. 2018, 17:29
Una dintre cele mai mari vedete A MURIT: Poliţia a găsit-o în stop cardiorespirator, după ce i-a luat foc casa

Incendiul s-a produs duminică după miezul nopţii la parterul blocului său din cartierul central Lavapiés, din motive care sunt încă investigate. Primii care au ajuns la faţa locului au fost agenţi ai poliţiei naţionale, care l-au găsit pe muzician căzut şi nemişcat pe podea şi în stop cardiorespirator, scrie agerpres.ro.

I s-au acordat primele manevre de reanimare până la venirea echipei medicale şi ambulanţei care l-au transportat în stare foarte gravă la Spitalul Clinic din Madrid.

Muzicianul a murit câteva ore mai târziu la spital, potrivit unui comunicat pe Twitter al Asociaţiei Generale a Autorilor Spanioli (SGAE), în care şi-a exprimat regretul faţă de acest eveniment trist.

Citește și: A greșit grav, din nou! Cum s-a făcut de râs Viorica Dăncilă luni

Născut la Manhattan, dar având rădăcini portoricane, González şi-a început cariera de instrumentist la New York în anii 1960 iar în 2016 a sărbătorit 50 de ani de muzică cu un ciclu de concerte la Madrid.

Regretatul muzician s-a stabilit în Spania după ce a participat la documentarul realizat de Fernando Trueba – ‘Calle 54’ (2000) – iar de atunci a lucrat la fuziunea între flamenco şi jazzul latino, cu proiecte precum ‘Jerry González y los Piratas del Flamenco’ şi colaborări cu muzicieni ca Paco de Lucía şi Diego El Cigala.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Amendă pentru fermierii care cresc aceste animale. Trebuie să le declare la Registrul Agricol
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Țeapa care se rostogolește în România. Sunt deja multe victime
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
„Tată! O să alunece mașina”. Momentul în care un copil își strigă cu disperare tatăl, prins în mașina luată de ape. Inundațiile au făcut prăpăd în Spania
MediaFlux
Planuri pentru candidatura lui Ilie Bolojan la prezidențiale. Ce au discutat Lasconi și Ciolacu. Premierul, pregătit de demisie pentru susținerea lui Antonescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti