Unde îţi trimiţi copilul în tabără la schi în România

Dacă doriţi să vă răsplătiţi micuţul cu o vacanţă la schi în ţară, puteţi alege dintre taberele organizate în staţiunile de pe Valea Prahovei sau la Staja, judeţul Hunedoara.
Romania TV
12 nov. 2011, 09:53
Unde îţi trimiţi copilul în tabără la schi în România

Anul trecut, MONEY.ro vă prezenta câteva variante unde puteţi trimite copilul în tabără la schi în România. Am revenit asupra agenţilor economici (n.r. asupra celor care au oferte şi anul acesta) să vedem dacă preţurile sau pachetele turistice s-au modificat.

Straja, Hunedoara

Dacă anul trecut cei de la Adventure Camp aveau în ofertă o tabără pentru perioada 31 ianuarie – 6 februarie, anul acesta perioada s-a schimbat şi puteţi opta între sejurul 3 – 8 ianuarie 2012 sau 9 – 14 ianuarie 2012. Sunt admişi copii cu vârste cuprinse între 3-10 ani, dar şi 11-17 ani.

Indiferent de perioada pe care o alegeţi, preţul este acelaşi:  900 de lei pentru plăţile efectuate până la data de 15 noiembrie şi 950 de lei pentru cele efectuate după această dată. Anul trecut, preţul a fost de 1.100 lei în cazul plăţilor anticipate. Preţul întreg a fost de 1.250 lei. Putem vorbi astfel, de o reducere de 24%. În preţ nu sunt incluse, la fel ca şi anul trecut, costurile de teleschi şi închirierea echipamentului de schi sau snowboard. Vezi cât costă o tabără pentru copii în Poiana Braşov, Sinaia sau Predeal şi ce servicii sunt în pachetele turistice pe MONEY.RO

DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, imagini incendiare cu cea mai frumoasă româncă! Cum poate să arate actrița la 37 de ani!
Fanatik.ro
Afacerea cu care un străin are un succes nebun în România. Cultivă o plantă ocrotită de lege, un singur fir se vinde cu 20 de lei
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Decizie oficială se aplică de sâmbătă, 17 mai
Playtech.ro
Țara din UE care a suspendat Schengen. Reapar controalele la graniță pentru români
DailyBusiness
Atenționare urgentă pentru români. Suedia reintroduce controale stricte la frontiere, suspendând parțial Schengen!
Adevarul
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui zbor de trei ore” / „De fapt, nu este o idee rea...”
wowbiz.ro
Gestul sfâșietor făcut de Ionel Ganea după accidentul care i-a băgat băiețelul în comă
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
O comoară ascunsă printre munții României. Locul unde natura alină suferințele
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Amenințare cu bombă la bordul unui avion Ryanair! Pasagerii au rămas blocați în avion, iar pista a fost închisă
Cancan.ro
Cele două ZODII care au parte de noroc divin începând de joi, 15 mai 2025. Jupiter și Venus aduc numai beneficii pentru acești nativi!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia anunțată de Călin Georgescu personal. Toată România aștepta înainte de alegeri: Pregătiți-vă!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
"Nu-i un tată sănătos la cap!" Vecinii lui Ionel Ganea rup tăcerea: "El mergea și copilul..."
Ultimele informații despre starea de sănătate a fiului lui Ionel Ganea. Fostul fotbalist nu se dezlipește de lângă patul micuțului
MediaFlux
Amenzi pentru românii care stau la bloc. Obiceiul care îi poate costa scump
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Șoc pentru justiția din România! Președintele SUA, Donald Trump, dat în judecată; Udrea și Băsescu, citați într-un proces-bombă