63% dintre contaminări au loc în familie a constatat Institutul Pasteur, într-un comunicat preluat de BFMTV. „Cel mai frecvent, oamenii se infectează la mesele organizate atât în mediul privat, cât și în cel profesional”, au explicat cercetătorii.
Călătoriile în străinătate sunt, de asemenea, asociate cu un risc crescut de infecție (+ 53%). Munca de acasa, pe de altă parte, este un mijloc eficient de a se proteja de contaminare (-24% pentru munca de acasa parțială, -30% pentru cea totală comparativ cu persoanele care fac aceeași muncă într-un birou).
Citeşte şi STUDIU: Polenul din aer contribuie la creşterea ratei de infectare cu Covid-19
Primele rezultate arată că locurile publice, atât timp cât sunt respectate măsurile de distanțare și se poartă masca, nu ar prezenta un pericol în ce privește contaminarea. Magazinele, sălile de clasă, lăcașurile de cult sau chiar saloanele de coafură nu prezintă un risc crescut de infecție, conform studiului. Același lucru este valabil și pentru sporturile în aer liber și transportul public. O altă concluzie a studiului este că mai puțin de jumătate, respectiv 45%, dintre persoanele pozitive cunosc persoana care le-a infectat.
În familie, a avea un copil la școală reprezintă un risc crescut de infecție pentru adulți, în special pentru cei îngrijiți de o bona (+ 39%) și pentru cei care merg la școala primara (+ 27%) și liceu (+ 29%) .
Studiul realizat de Institutul Pasteur a inclus 77.208 de participanți cu infecție acută cu SARS-CoV-2.