Om fi noi, românii, experți în vopsit ouă de Paște, însă, la capitolul recorduri, alții sunt campionii.
Potrivit Guinness World Records, cel mai mare ou de Paște a fost realizat în Brazilia și are înălțimea de 16,7 metri.
Oul uriaș realizat de brazilieni a fost expus, în 2023, la festivalul de Paște din orașul Pomerode. Structura a fost fabricată din oțel sudat, peste care, pe post de coajă, a fost aplicat un ”senviș” de spumă și pânză impregnată cu rășină.
Date fiind dimensiunile oului, a fost nevoie ca acesta să fie construit din patru secțiuni distincte, care au fost apoi montate împreună.
Inițiativa de realizare a acestei atracții multicolore de Paște a aparținut unui organism local de turism – Associação Visite Pomerode.
”Pomerode este un oraș colonizat de imigranții germani, care au adus tradiția de a vopsi ouă pentru Paște”, a spus Ivan Blumenschein, membru în consiliul de administrație al asociației.
Trebuie spus că oul de Paște omologat drept cel mai mare din lume l-a întrecut pe cel dezvelit în 2009, ca monument, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava.
Oul sucevean avea înălțimea de 7,25 metri și cântărea 1.800 de kilograme. A fost construit din fibră de sticlă, acoperită cu 130 de metri pătraţi de folie autocolantă cu modele tradiţionale bucovinene şi semnul crucii.
La inaugurare, monumentul a fost sfințit de un sobor de preoți, iar autoritățile locale au precizat că oul a fost omologat ca fiind, la acel moment, cel mai mare din lume.
Primăria Suceava a cheltuit 10.000 de euro pentru confecționarea oului, potrivit adevarul.
Edilii au hotărât ulterior să mute oul din centrul oraşului în zona Cetăţeii de Scaun a domnitorului Ştefan cel Mare.
(sursa foto: guinnessworldrecords)