Aflată la circa 15 kilometri de București, mănăstirea Samurcășești din Ciorogârla (județul Ilfov) este unică în țară: este singura mănăstire cu trei altare.
Lăcașul de cult a fost ctitorit în 1808 de vornicul Constantin Samurcaș, cu puțin timp înainte de a muri. Vornicul a zidit-o pe propria moșie din Ciorogârla, în apropierea râului cu același nume.
De-a lungul timpului, mănăstirea a trecut prin multe și… a ”văzut” multe. La 1821 de pildă, acolo a poposit însuși revoluționarul Tudor Vladimirescu, aflat în drum spre București. Se spune că Vladimirescu s-a sfătuit la mănăstire cu episcopul Ilarion al Argeșului și a scris proclamația adresată bucureștenilor. Popasul lui la mănăstire este demonstrat atât de documente, cât și de o cruce din lemn, îmbrăcată în argint aurit și dăruită lăcașului de cult de către Vladimirescu.
În septembrie 1866, o altă personalitate marcantă pentru istoria țării noastre a trecut pe la mănăstire. Este vorba despre primul rege al României, Carol I, care s-a oprit acolo înaintea plecării la Constantinopol.
În 1838, un cutremur destul de puternic a afectat biserica mănăstirii, astfel că a fost nevoie de reparații.
În 1910, în apropiere de cimitirul mănăstirii a fost ridicat un corp de case cu 20 de camere. Acestea au rezistat însă doar patru ani, fiind distruse de un incendiu care a mistuit și mare parte din arhiva mănăstirii. Și după toate astea, în Primul Război Mondial, trupele germane de ocupație au trecut pe-acolo și au plecat cu cele două clopote ale mănăstirii. După război, mai exact în 1919 și 1925, cele două clopote au fost înlocuite cu unele noi.
Biserica mănăstirii, relevantă pentru arhitectura religioasă de la începutul secolului XIX, a fost avariată iremediabil de cutremurul din 1940. În aceste condiții, a fost demolată și reconstruită între anii 1941 și 1943, pe vechile temelii.
Iar un alt cutremur, cel din 1977, avea să ducă iar la reparații, de astă dată pentru reconstruirea unei părți din zidul împrejmuitor.
În mănăstirea Samurcășești a funcționat, între anii 1864 și 1876, o școală primară pentru copiii din Ciorogârla și pentru fetițele orfane crescute în lăcașul de cult. Tot acolo, de-a lungul anilor, călugărițele au muncit în diferite ateliere, pentru a-și asigura existența și pentru a întreține mănăstirea.