Unde se deschide primul restaurant Subway din România. Nu în Bucureşti

Cel mai mare lanţ de restaurante din lume, Subway a decis care va fi prima locaţie din România. Compania a dat drumul şi la site-ul oficial.
Alina Stanciu
13 feb. 2012, 08:21
Unde se deschide primul restaurant Subway din România. Nu în Bucureşti

Prima unitate Subway din România se va deschide în Iaşi, pe strada Sărăriei, potrivit site-ului oficial al companiei. Cel mai probabil, spaţiul închiriat de Subway pentru prima sa unitate din România este în Iulius Mall, care are adresa pe această stradă.  De asemenea, pe harta cu locaţiile restaurantelor din întreaga lume este bifat şi Bucureştiul. Nu se specifică însă adresele exacte. În urmă cu două săptămâni, RTV.NET a anunţat în exclusivitate că americanii de la Subway vor deschide în perioada următoare 18 unităţi pe plan local, În Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, contractele de franciză pentru acestea fiind deja semnate.

Potrivit cerinţelor standard pentru un restaurant Subway, unităţile aflate în galeria centrelor comerciale vor avea o suprafaţă cuprinsă între 35 şi 6o de metri pătraţi şi o vitrină de minimum 5 metri, în timp ce unităţile separate vor fi amplasate la parterul unor clădiri şi vor avea între 100 şi 200 de metri pătraţi.

Faptul că Subway va deschide în curând pe plan local este demonstrat şi de faptul că site-ul în limba română al lanţului de restaurante este deja funcţional. Aici se pot afla informaţii despre companie dar şi meniul noilor restaurante. Clienţii Subway vor putea degusta 7 tipuri de sandwich-uri Classic, 3 tipuri de tortilla, 4 tipuri de sandwitch-uri slabe în grăsimi, 4 sortimente de salate dar şi fursecuri şi chipsuri.

Stirea se actualizează.

 

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
Playtech.ro
Scandal uriaș între Liviu Dragnea și Mihai Găinușă. Prezentatorul TV a fost concediat, politicianul nu s-a mai abţinut
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Dispozitivele medicale din China, un pericol
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Thrillerul papal „Conclave” câștigă premiul cel mare la SAG Awards 2025
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!