Ungaria, pedepsită de UE cu tăierea a 70% din fondurile europene. Măsură fără precedent luate împotriva „infractorilor democraţiei”

Ungaria va rămâne fără fondurile de peste 5 miliarde de euro din PNRR, dar și fără 70% din principalele programe finanțate cu fonduri UE în exercițiul bugetar 2021-2027.
Daniel Spătaru
14 sept. 2022, 16:27
Ungaria, pedepsită de UE cu tăierea a 70% din fondurile europene. Măsură fără precedent luate împotriva

UE va îngheța finanțarea pentru membrii care încalcă regulile democratice, a declarat șeful executivului comunitar în discursul său anual de politică privind starea Uniunii, susţinut miercuri 14 septembrie. Practic în joc sunt miliardele pregătite pentru Ungaria, pe care guvernul Viktor Orban le pierde din cauza corupției.

Decizia referitoare la ţara vecină ar urma să fie anunțată de comisarul european pentru buget, austriacul Johannes Hahn, în zilele următoare. Practic, executivul UE are timp până miercurea viitoare să propună reducerea fondurilor pentru Ungaria, din cauza legilor maghiare privind achizițiile publice, pe care executivul de la Bruxelles le-a denunțat de multă vreme, acuzând că alimentează corupția.

Motivul tăierii fondurilor, fără precedent în UE, este încălcarea repetată de către guvernul Viktor Orban a regulilor statului de drept, precum și încălcarea independenței justiției.

Citeşte şi Apa din țara noastră, vândută la sume infime în Ungaria, după ce ministrul UDMR a cerut românilor să facă economie

În plus, guvernul Orban este acuzat că direcționează sume uriașe din fondurile europene către rețeaua de oligarhi din jurul său.

Potrivit unei scrisori interne a comisarului pentru buget Johannes Hahn, citate de Die Presse, 70 la sută din fondurile cuvenite Ungariei în trei programe operaționale ale UE ar urma să fie reținute. În plus, fluxul de bani către fundații de interes public controlate de apropiați ai premierului Viktor Orbán, va fi oprit.

Ungaria ar avea dreptul la un total de 21,7 miliarde de euro în actuala perioadă bugetară, din 2021 până în 2027.

Citeşte şi Femeile din Ungaria vor trebui să asculte bătăile inimii fătului, înainte de a avorta. Hotărârea este obligatorie şi a fost legiferată

Forintul maghiar și obligațiunile au slăbit miercuri, după ce presa locală a raportat că Comisia Europeană ar putea propune să fie impuse sancțiuni financiare Ungariei. Budapesta a promis că va înființa o agenție anticorupție și a spus în mod repetat că speră la un acord cu Bruxelles-ul.

DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Spynews
Tzancă Uraganu, momente de tandrețe, în mașină, cu Laura Vass! Cum i-au surprins la ceas de seară, paparazzii Spynews.ro
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest brand
Capital.ro
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
Playtech.ro
Cum se calculează pensia dacă ai contribuit în două țări diferite. Cât contează anii lucrați în străinătate
DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Jo susține că ar fi fost amenințată de Gheboasă: “Lasă că ne întâlnim noi…”. Motivul banal din care a început totul
Spynews
Horoscopul lunii aprilie, cu astrologul Remus Ionescu. Ce se întâmplă în viața fiecărei zodii
Evz.ro
Decizie cu impact major a Guvernului. Documentul care face dreptate pentru milioane de români
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
A apucat doar să mai strige. Șeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs chiar pe stradă
Cancan.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Sondaj Verifield: Surpriza de pe locul 2 la prezidențiale. Pe cine ar vota românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cifrele lui Nicușor spun lucruri trăsnite: ce facem, ne ducem după „fenta” cu Ponta?