‘Imigrația este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană astăzi. Statele UE sunt în căutarea unei soluții (…), însă Ungaria nu își poate permite să mai aștepte’, a afirmat Szijjarto, citat de Reuters.
‘Vorbim despre o întindere de frontieră cu o lungime de 175 km, a cărei închidere fizică se poate produce cu un gard de patru metri’, a indicat șeful diplomației ungare, precizând că ‘Ministerul de Interne a primit instrucțiuni de a pregăti’ această măsură.
Pregătirile ar urma să fie finalizate până miercurea viitoarea. Potrivit ministrului ungar, măsura nu contravine obligațiilor internaționale asumate de Budapesta și nu încalcă niciunul din tratatele internaționale, menționează MTI.
La reuniunea de marți a miniștrilor de interne din Uniunea Europeană a reieșit că Ungaria este țara cel mai greu afectată de imigrația ilegală dintre toate statele membre, a mai afirmat Szijjarto, potrivit agenției ungare.
Între timp, deputații dezbat în parlamentul de la Budapesta un amendament înaintat de guvern la legea imigrației, care va înăspri condițiile de primire a statutului de refugiat în Ungaria, adaugă MTI.