Ungureanu are conturi în Austria, dar şi rate la bănci

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a strâns în conturile bancare, în ultimele nouă luni, incluzând şi ultima parte a mandatului la conducerea SIE, peste 3.000 euro şi 21.000 lei, banii în valută fiind păstraţi la Bank Austria Creditanstalt, în contul deschis în 2003, când lucra la Viena, informează Mediafax.
Romania TV
09 mart. 2012, 09:31
Ungureanu are conturi în Austria, dar şi rate la bănci

Prima declaraţie de avere semnată de Ungureanu în calitate de prim-ministru relevă că, în perioada iunie 2011-martie 2012, a adunat în conturile bancare 3.256 euro, la Bank Austria Creditanstalt, şi 21.242 lei în unul din conturile pe care le are la Banca Comercială Română. În total, premierul deţine la bănci 17.247 euro şi 48.994 lei.

Ungureanu are însă şi două credite, ambele contractate în 2006 de la Unicredit – unul în lei, scadent în 2021, în valoare de 54.482 de lei, şi celălalt, scadent în 2031, în valoare de 84.500 de euro.

Potrivit declaraţiei de avere, Ungureanu a încasat de la Serviciul de Informaţii Externe (SIE) un salariu de 66.560 lei, iar de la Universitatea Bucureşti 27.080 lei. Soţia sa a încasat la rândul său venituri salariale de aproximativ 46.000 de lei de la Institutul Clinic Fundeni, dar şi 84.000 euro din servicii de consultanţă medicală pentru OMV AG Viena.

Ungureanu a mai încasat, ca drepturi de autor, 2.000 lei de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, 300 euro de la Universitatea din Viena şi 180 euro de la o editură din Viena.

Premierul deţine trei terenuri, respectiv un teren intravilan de 5.000 metri pătraţi în comuna Nistoreşti achiziţionat în perioada 2003-2004, un teren agricol de 20.000 metri pătraţi în extravilanul localităţii Slobozia, obţinut prin donaţie în anul 2010 şi un teren intravilan de 423 metri pătraţi în Voluntari, aferent unei case de locuit de 283 de metri pătraţi, ambele cumpărate în 2007. El mai are, la Iaşi, un apartament de 42 de metri pătraţi achiziţionat în 1996.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Doliu în politica din România. A murit un personaj celebru
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Țările nordice și baltice își măresc ajutorul militar pentru Ucraina
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!