Ungureanu: Guvernul aplică decizia coaliţiei în privinţa UMF Târgu Mureş

Guvernul va aplica o soluţie tehnică de înfiinţare a liniei maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, astfel încât studenţii să nu aibă nimic de reproşat faţă de modul de rezolvare a acestei probleme, a declarat, marţi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Primul-ministru a discutat luni seara şi cu liderul studenţilor din Târgu Mureş.
Romania TV
13 mart. 2012, 08:32
Ungureanu: Guvernul aplică decizia coaliţiei în privinţa UMF Târgu Mureş

„În şedinţele coaliţiei am spus că atunci când reprezentanţii acesteia vor ajunge la un punct de vedere comun privind universitatea din Târgu Mureş, Guvernul va reacţiona în funcţie de acest punct de vedere, iar ieri (luni-n.r.) s-a ajuns la un astfel de punct de vedere. Soluţia tehnică posibilă trebuie să respecte Legea învăţământului, principiul autonomiei universitare şi multiculturalitatea”, a spus Ungureanu, precizând că el este un premier independent care conduce un guvern politic.

Premierul a arătat totodată că a dorit ca, alături de limba maghiară şi cea engleză, universitatea din Târgu Mureş să asigure predarea şi în limba germană, dar că pentru aplicarea acestei măsuri există în prezent unele „impedimente”.

„Sper ca, la un moment dat, să înţelegem multiculturalitatea şi prin limba germană”, a spus ungureanu.

El a confirmat totodată că Executivul va adopta, marţi, doar în prim lectură hotărârea privind înfiinţarea liniei maghiare de învăţământ la UMF Târgu Mureş şi că actul normativ va fi prezentat în dezbatere publică timp de zece zile.

Proiectul hotărârii de guvern privind înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş urmează să fie aprobat marţi de Guvern în primă lectură şi lansat în dezbatere timp de zece zile.

Proiectul a fost deja inclus pe ordinea de zi a şedinţei Executivului de marţi, completată în premieră cu o categorie denumită „proiecte urgente”, astfel încât să nu existe o listă suplimentară, conform solicitării premierului Ungureanu.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a revenit, luni seara, la Guvern pentru a se asigura că proiectul hotărârii privind înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la UMF Târgu Mureş va fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Executivului în forma convenită imediat după reuniunea coaliţiei.

Parlamentarii UDMR nu participă la şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aşteptând adoptarea hotărârii de guvern privind UMF Târgu Mureş.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
Playtech.ro
Imagine rară cu copiii lui Nicolae al României și ai Alinei Binder. Ce mari au crescut Alexandra și Mihai
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Toți vorbesc de noul El Dorado răsărit lângă București. Are o singură mare problemă
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. NU va mai fi nimeni ca el. Va rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Nu spalati rufele la aceasta temperatura: Greseala pe care multe gospodine o fac cand folosesc masina de spalat.
MediaFlux
Decizia lui Trump intră în vigoare! Război total și prăbușirea piețelor internaționale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu