Ungureanu zice că nu regretă plecarea de la SIE

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu spune că nu regretă că a plecat de la conducerea SIE şi că poziţia de premier a însemnat o experienţă foarte interesantă, care "deschide cale spre orizonturi multiple", transmite Mediafax.
Romania TV
24 mai 2012, 13:41
Ungureanu zice că nu regretă plecarea de la SIE

„Nu am regretat în niciun fel faptul că am primit votul de învestitură din partea Parlamentului pentru poziţia de prim-ministru, nu însemna implicit un regret pentru părăsirea unui alt post, câtuşi de puţin. Era urmarea unui act de voinţă. A fost o experienţă foarte interesantă, în fiecare zi am mai învăţat ceva şi cred că poziţia de prim-ministru deschide cale spre orizonturi multiple. Vom vedea ce va fi mai departe”, a declarat Ungureanu, joi, la Craiova, întrebat dacă regretă faptul că a plecat de la conducerea SIE.

Pe de altă parte, fostul premier a mai afirmat că viitorul României depinde foarte mult de fiecare, spunând că este nevoie de muncă susţinută, de onestitate şi valorificarea inteligentă a resurselor de care dispune acestă ţară.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Locul ideal din casă unde să pui routerul Wi-Fi. Viteza la internet va fi optimă și eviți alte posibile probleme de conexiune
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Coșmarul ia sfârșit. Când scăpăm de ger
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Cântăreața americană Roberta Flack a murit la vârsta de 88 de ani
MediaFlux
ILIE BOLOJAN a DECIS! Convocare de URGENȚĂ!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe